marți, 3 mai 2011

Contractele de tip FIDIC revin in peisaj

Prin Ordinul nr. 146/01.03.2011, Ministerul transporturilor si infrastructurii a reintrodus obligativitatea utilizarii conditiile speciale FIDIC pentru unitatile aflate sub autoritatea sau subordinea acestuia, in situatia realizarii unor  obiective de investitii din domeniul infrastructurii de transport de interes national, pentru care valoarea estimata depaseste pragul de 4.845.000 euro.

Masura a fost anuntata prin H.G. nr. 1405/28.12.2010, iar sub aspect procedural impunerea unui prag ridicat face ca in ecuatie sa nu fie introdusi, in mod fortat, persoane care nu sunt familiarizate cu astfel de proceduri (autoritati locale, unitati cu un numar limitat de salariati care au o specializare in domeniul tehnic).

Facem aceasta precizare intrucat, intr-o prima faza, conditiile contractuale ale Federatiei Internationale a Inginerilor Consultanti in Domeniul Constructiilor (FIDIC) au fost adoptate prin Ordinul comun al Ministerului economiei si finantelor (nr. 915/25.03.2008) Ministerului Transporturilor (nr. 465/14.04.2008) si Ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor (nr. 415/09.04.2008) insa, dupa o scurta existenta destul de convulsiva, abrogarea acestuia s-a dispus in anul 2009, prin  Ordinul nr. 1059/555/306, semnat de reprezentantii acelorasi entitati publice. Opinam ca abrogarea a venit tocmai ca o reactie a lipsei de pricepere in aplicarea acestor conditii de contract din partea celor mai multe autoritati.

Desigur, eficienta aplicarii acestor clauze folosite la nivel international impune cunoasterea instrumentului contractual de catre oricare dintre autoritatile contractante, interesate in achizitia de lucrari, alminteri putand aparea derapaje care conduc la acumularea de penalitati (costuri de finantare datorate unor intarzieri, etc.), in sarcina achizitorului.

Semnalam intentia legiutorului de a accelera finalizarea proiectelor de infrastructura, din conditiile speciale FIDIC adoptate prin Ordinul din 2011 fiind eliminate articolele ce permiteau suspendarea lucrarilor - si corespunzator consecintele de prelungire a duratei de executie (art. 8.8 si 8.9).

Insa, probleme legate de aplicarea FIDIC subzista chiar in situatia utilizarii acestora de catre persoanele care sunt familiare domeniului, aspectele insuficient clarificate vizand, la o analiza sumara, urmatoarele:

  1. In conditiile aparitiei unor variatii, incheierea actelor aditionale ramane tributara unei aplicari deficitate/imposibilitati obiective de aplicare a procedurilor prevazute de art. 122 din OUG nr. 34/2006;
  2. Incheierea de acte aditionale pentru cazuri ce pot fi incadrate in situatii de urgenta –  spre ex. determinate de aparitia unor calamitati naturale  ce intervin pe parcursul derularii contractelor- ramane o procedura ce impiedica derualrea contractului de lucrari intrucat impune (in opinia organismului de reglementare) o suspendare a acesteia pana la derularea unei noi procedure achizitive. Adaugam chiar obligatia pentru beneficiar de a include proiectele respective in Programul Achizitiilor Publice pentru anul in curs;
  3. identificarea unor noi surse de finantare - in situatia unor nevoi obiective de crestere a valorii contractului - impune respectarea prevederilor Legii finantelor publice nr. 500/2002. Daca situatii de genul celor exemplificate nu sunt anticipate la inceputul anului bugetar, asteptarea unei rectificari poate dauna realizarii in termen a proiectului.
  4. Chiar in situatia in care Antreprenorul efectueaza lucrarile mizand pe buna credinta a beneficiarului, iar, ulterior, in buget sunt identificate resursele pentru plata acestora (prin rectificari), legislatia nu face referire la posibilitatea incheierii de acte aditionale retroactiv.

Asupra acestor probleme si a altora de acelasi gen voi reveni.

Niciun comentariu: