Concesionarea cabinetelor medicale – de la lege la practică

Crearea cadrului pentru autonomia furnizorilor de sănătate

Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998, aprobată prin Legea nr. 629/2001 şi ulterior republicată  prevedea înfiinţarea cabinetelor medicale inclusiv în cadrul dispensarelor medicale, policlinicilor ori în alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice centrale sau locale.

Practic, actul normativ enunţat reprezenta o veritabilă privatizare a serviciilor medicale,

 spaţiile necesare desfăşurării activităţii medicale urmând a fi trecute în proprietatea privată a statului sau unităţilor administrativ – teritoriale şi ulterior puse la dispoziţia cabinetelor medicale.

Potrivit disp. art. 14 alin. (4) din O.G. nr. 124/1998, republicată, bunurile imobile puteau fi date în folosinţă gratuită, închiriate, concesionate ori vândute fără licitaţie medicilor furnizori de servicii de sănătate.

    Art. 14 - (1) Cabinetele medicale se pot înfiinţa în cadrul actualelor dispensare medicale, policlinici ori în alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice centrale sau locale ori în spaţii private, autorizate.

    (2) Bunurile imobile aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activităţi medicale, pot fi date în folosinţă gratuită, închiriate, concesionate ori vândute fără licitaţie publică cabinetelor medicale sau, după caz, unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică.

    (3) Bunurile imobile aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activităţi medicale, vor fi trecute în domeniul privat al statului, respectiv al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

    (4) Bunurile menţionate la alin. (3) vor putea fi concesionate, fără licitaţie publică, cabinetelor medicale sau, după caz, unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică, după finalizarea operaţiunii de inventariere prevăzute la art. 19 din Legea nr. 213/1998.

(…)

Modalitatea practică prin care urma să fie realizată concesiunea spaţiilor a fost reglementată prin H.G. nr. 884/2004.

    Art. 4 - (1) Concesionarea spaţiilor se face în schimbul unei redevenţe anuale, plătită de concesionar.

    (2) Modul de calcul al redevenţei se stabileşte de către concedent, iar valoarea redevenţei se negociază cu concesionarul şi va fi de 1 euro/m²/an în primii 5 ani.

    (3) După primii 5 ani, nivelul minim al redevenţei se va stabili de către concedent, pornind de la preţul pieţei, sub care redevenţa nu poate fi acceptată.

    (4) Redevenţa obţinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetul local al comunei, oraşului, judeţului ori al municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de concedentul bunurilor imobile concesionate.

La nivelul municipiului Bucureşti, contractul cadru de concesionare a fost încheiat pentru o perioadă de 15 ani, în cuprinsul acestuia făcându-se, de asemenea, menţiunea potrivit căreia contractul se prelungeşte după parcurgerea acestei perioade dacă medicul nu îndeplineşte, la momentul împlinirii termenului, condiţiile de pensionare.

În ceea ce priveşte nivelul redevenţei, la momentul de faţă cabinetele medicale individuale (cel puţin la nivelul Bucureştiului) sunt în plin proces de negociere, întrucât perioada de „graţie” de 5 ani prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. b) din H.G. nr.  884/2004 , în care plăteau 1 euro/m²/an, se apropie de final.

Astfel, printr-o Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din februarie 2011, nivelul redevenţei pentru spaţiile proprietate privată a statului sau unităţilor teritoriale administrativ teritoriale a fost stabilit la nivelul mediu a 50,3 euro/m²/an (având un minim de 24 euro/m²/an şi un maxim de 64 euro/m²/an).

Actualizarea nivelului redevenţei presupune încheierea unor acte adiţionale, modalitatea contractuală de modificare a cuantumului încasărilor fiind negocierea.

Referitor la termenul de realizare a negocierilor pentru redevenţă

Prin aprobarea nivelului redevenţei anuale pentru spaţiile proprietate privată aflate în domeniul privat al Municipiului Bucureşti prin HCL din 28.02.2011 (textul integral poate fi vizualizat la pct. 13 din ordinea de zi a proiectelor puse la dispoziţie pe site-ul PMB  http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/ordinea_de_zi.php) autoritatea administrativ teritorială a limitat posibilitatea concesionarilor de negociere, actul administrativ fiind o normă care împiedică formarea corectă a preţului de piaţă.

Concret, astfel cum rezultă din expunerea de motive a proiectului de hotărâre, nivelul stabilit de concedent reprezintă un prag minim sub care administraţia nu este dispusă să accepte dispense. În acest sens a se vedea actul postat la adresa http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/db/13_20110228.pdf

Întrucât valabilitatea contractului este menţionată prin clauzele acceptate de părţi pentru 15 ani (reiterez , informaţia este valabilă pentru modelul de contract încheiat la nivelul municipiului Bucureşti), iar între cauzele de încetare a contractului prevăzute de art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 884/2004 nu se regăseşte distinct lipsa acordului pentru acceptarea cuantumului redevenţei stabilită de concedent, într-o interpretare limitată, s-ar putea considera că tergiversarea demersurilor privind negocierea clauzelor contractului nu poate fi decât favorabilă cabinetelor medicale ce au calitatea de concesionar.

Această interpretare este însă lipsită de realism, prevederile legale dând concedentului disponibilitatea asupra stabilirii nivelului redevenţei, după trecerea unui anumit termen: „după primii 5 ani, nivelul minim al redevenţei se va stabili de către concedent …”

 Aşa fiind, suntem nevoiţi să constatăm lipsa de efecte practice a clauzelor contractuale; procedura negocierii ar fi trebuit să fie aplicabilă şi în ceea ce priveşte cuantumul redevenţei, însă, prin lege, autoritatea are calitatea de decident  în privinţa elementului preţ. Constatăm, de asemenea, prevalenţa actului normativ în faţa actului semnat de concedent şi concesionari.

Prelungirea artificială a perioadei de negociere nu poate să conducă la schimbări majore în modificarea cuantumului sumelor ce vor trebui plătite de CMI, iar atacarea în contencios a hotărârii de Consiliu Local este o etapă ratată.

În opinia noastră redevenţa de piaţă de care se face vorbire nu poate rezulta în urma unui raport de evaluare întocmit de membrii evaluatori ANEVAR, ci ar fi trebuit să reprezinte tocmai rezultatul procedurii prevăzute de art. 26-31 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

Procedând la evaluare, după regulile ce ţin de  preţul de vânzare a spaţiilor comerciale sau a imobilelor, autoritatea publică locală a acţionat ca un veritabil dezvoltator imobiliar, fără a avea în vedere că serviciile medicale oferite de cabinetele medicale individuale reprezintă o componentă de servicii necesară oricărei societăţi care doreşte realizarea unei minime protecţie a cetăţenilor.

Noi principii aplicabile în gestionarea fondurilor europene

OUG nr. 66/2011 – mecanismul de aplicare a corecţiilor pentru abateri în gestionarea fondurilor europene

Prin competenţele dobândite ca urmare a adoptării OUG nr. 66/2011, autorităţile implicate în gestionarea fondurilor europene vor aplica reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situaţia în care constată abateri de la aplicarea prevederilor reglementărilor naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice.

Textul actului normativ poate fi vizualizat aici:

OUG nr. 66/2011


Termenul de neregulă, astfel cum este definit la art. 2 lit. a) din OUG nr. 66/2011, cuprinde o paletă extrem de largă a posibilităţilor care pot conduce la tăieri de fonduri: „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.


Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi beneficiarii contractelor care au o astfel de finanţare au obligaţia utilizării de reguli şi proceduri care să asigure respectarea următoarelor principii:
a) o bună gestiune financiară bazată pe aplicarea principiilor economicităţii, eficacităţii şi eficienţei;
b) respectarea principiilor de liberă concurenţă şi de tratament egal şi nediscriminatoriu;
c) transparenţa - punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru acordarea fondurilor europene;
d) prevenirea apariţiei situaţiilor de conflict de interese în cursul întregii proceduri de selecţie a proiectelor de finanţat;
e) excluderea cumulului - activitatea ce face obiectul cererii de finanţare din fonduri europene nu poate să beneficieze de sprijin financiar din alte surse de finanţare nerambursabilă, cu excepţia sumelor ce constituie ajutor de stat acordat în condiţiile legii.

În vederea respectării acestor principii, respectiv pentru prevenirea şi descoperirea neregulilor şi fraudelor, entităţile publice vor organizării şi exercitării activităţii de control intern, de control preventiv şi de identificare şi gestionare a riscurilor, precum şi a exercitării activităţii de audit intern.

Apreciem că aceste rigori, având ca rezultat protejarea fondurilor europene, vor conduce la creşterea termenelor în care banii vor ajunge la beneficiari, grija excesivă pentru modul de realizare a decontărilor generând implicit şi un lanţ birocratic mai anevoios.