duminică, 3 aprilie 2011

Cresterea pretului contractului prin acte aditionale

De curand in ziarul Gandul citeam un articol legat de platile facute de municipalitatea Bucuresti pentru unele dintre lucrarile de constructii: Pasajul Basarab, Pasajul Obor, Stadionul Lia Manoliu, s.a.
Reteta e destul de cunoscuta si aplicabila la scara larga de catre constructori:  pretul initial de licitatie este unul modest, ulterior apar notificari privind lucrari suplimentare, justificate prin tot felul de hartii semnate de antreprenor, inginer si proiectant etc. etc. De cele mai mule ori acestia constata dupa inceperea lucrarilor ca au descoperit in teren schelete dacice, oua de dinozaur, cine stie de retea care trebuie relocata, stratul de fundare nu corespunde cerintelor unor standarde si trebuie aplicata o noua solutie tehnica, etc.
Problema e ca noi toti suntem in situatia de a plati din buget suplimentarile cerute, iar edilii fie nu se pricep, fie inchid ochii. In unele cazuri se ajunge ca pretul sa fie inca jumatate din cat s-a ofertat initial, ceea ce deja reprezinta un mare semn de intrebare.
Intrucat sunt convins ca exista oameni de bine atat in randul proiectantilor cat si in randul constructorilor, chiar daca fiecare dintre acestia activeaza in sectorul privat, propunerea unor solutii care sa conduca la stoparea fenomenului ar fi bine-venita.
Trecand peste subiectivismul unora dintre functionari (as putea sa-i numesc chiar cozi de topor - si istoria noastra chiar e plina de astfel de exemple), imi permit sa avansez ideea ca o oferta scazuta este rezultatul unui calcul anterior. Constructorul fie stie care sunt hibele proiectului, fie stie ca poate sa afle mai multe neconcordante ulterior obtinerii contractului, cert este ca informatia circula intr-un cerc inchis.
In opinia mea, stoparea fenomenului ar putea sa fie incheierea unor contracte cu pret global, in care riscul sa fie preluat in intregime de antreprenor, fie, solutie dificila in paramentrii legislatiei actuale, de a-l responsabiliza pe proiectant daca lucrarile neprevazute depasesc un procent dincolo de limitele rezonabilului (5-10%).
Cert este ca un constructor isi permite sa plateasca  profesionisti in calim-uri, iar autoritatile contractante duc greul cu o mana de specialisti (cati dintre ei se pot numi asa) care sunt sufocati si depasiti de situatie.
Daca e sa ma gandesc si la modul in care se realizeaza transferul de informatie intre compartimentul tehnic si cel juridic, obtinerea aprobarilor de la diversele departamente si  asumarea unui raspuns, sigur beneficiarii intra in criza de timp si sunt in situatia de a negocia (poate) lucrari deja executate.
Imi doresc si sper sa prind curand zilele in care pretul unei constructii de interes public nu se majoreaza in primele luni dupa semnarea contractului, motivul fiind slaba pregatire a procedurii achizitive, iar comparatia cu lucrari similare executate in tarile care au o experienta democratica sa nu ma faca sa inclin intotdeauna balanta  in favoarea acestora.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Hi, its fastidious article concerning media print,
we all understand media is a fantastic source
of information.

Feel free to surf to my webpage ... cellulite treatment cream