miercuri, 23 martie 2011

Regimul juridic al Notificarilor emise de A.N.R.M.A.P.

Ca urmare a adoptării OuG nr. 74/2005 [1] a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, denumită în continuare A.N.R.M.A.P., ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea secretarului general al Guvernului.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din OuG nr. 74/2005 - Conducerea operativă şi coordonarea întregii activităţi a Autorităţii sunt asigurate de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru, precum şi de un secretar general numit în condiţiile legii.

În exercitarea prerogativelor ce îi revin, potrivit disp. art. 5 din actul normativ sus-menţionat,  preşedintele ANRMAP emite ordine şi instrucţiuni. În situaţia în care ordinele şi instrucţiunile au caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Reţinem că ANRMAP are o structură de reprezentare definită de lege, iar în realizarea funcţiilor şi  atribuţiilor conferite prin disp. art. 2 din H.G. nr. 525/2007[1][2] interesele instituţiei şi ale statului în relaţiile cu terţe persoane fizice sau juridice sunt reprezentate de preşedinte, eventual de persoanele numite de lege, cărora preşedintele le-a delegat atribuţii, prin ordin.

Aşa fiind, ne propunem să dezbatem regimul juridic al NOTIFICĂRILOR, instrumente care sunt utilizate în prezent de ANRMAP în relaţia cu operatorii economici şi autorităţile publice achizitoare.

Cadrul juridic de emitere a  Notificărilor

În realizarea atribuţiilor de consiliere metodologică a autorităţilor contractante în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică, cu rol de suport în aplicarea corectă a legislaţiei în acest domeniu (art. 3 lit. e din OuG nr. 74/2005) şi interpretare a prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice (art. 2 alin. 1, lit. k din H.G. nr. 525/2007),  ANRMAP uzează în prezent de anumite instrumente ce au fost denumite „Notificări”.
Pe site-ul instituţiei, la adresa de internet  
regăsim înscrisuri cu caracter de reglementări asupra modului de implementare a prevederilor legislative în domeniul achiziţiilor publice.
Opinăm că procedura în sine nu este nocivă, în fapt scuteşte instituţia de efortul de a formula un răspuns pentru oricare dintre persoanele interesate, însă problema care poate apărea este ce riscă o autoritate care aplică prevederile legale diferit de modul în care este interpretată legislaţia prin aceste Notificări.
Putem aborda discuţia pornind de la faptul că aceste notificări nu îndeplinesc minime condiţii de formă, respectiv nu prezintă semnătura persoanei care reprezintă autoritatea (ANRMAP) sau se presupune că sunt emise de direcţii funcţionale din cadrul autorităţii.

Aşa fiind, este opozabil un astfel de înscris oricărei autorităţi contractante?

Desigur, având în vedere posibilitatea unui control din partea ANRMAP şi posibilitatea legală a autorităţii de a sancţiona prin amendă faptele considerate drept contravenţii, fiecare dintre achizitori va încerca să se ţină cât mai aproape de toate creaţiile ce poartă antetul instituţiei de reglementare.

Termenul la care intra în vigoare Notificarea

Problemele ce ţin de aplicarea legislaţiei potrivit unei interpretări date prin Notificare de ANRMAP conţin anumite necunoscute, în fapt, carenţe date de modul de emitere:
-         în sistemul electronic autorităţile contractante nu pot stabili cu exactitate data la care Notificarea a fost emisă
-         în cadrul Notificărilor nu se face precizarea asupra modului de derulare pentru viitor a procedurilor în curs care aplică legislaţia potrivit unei alte interpretări decât cea făcută cunoscută de ANRMAP prin Notificare.

Modul în care Notificarea poate fi atacată

Regimul juridic incert pe care înscrisurile ce conţin puncte de vedere sau interpretări ale cadrului normativ fac greoaie înţelegerea unei proceduri în care autorităţile contractante pot solicita anularea acestora, în condiţiile în care le consideră ca fiind neconforme unui mod just de aplicare în practică.
Regimul de putere publică sub care este emis un astfel de înscris este pus sub semnul întrebării întrucât nu este asumat de reprezentantul legal al ANRMAP, iar o eventuală contestaţie în contencios administrativ are ca punct de plecare natura actului atacat.
Potrivit disp. art. 69 din Legea privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000, republicată, intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.
Întrucât în cazul de faţă ne-am putea găsi în situaţia unei interpretări administrative a unor prevederi legale, iar opozabilitatea acestor interpretări poate fi susţinută numai în situaţia în care s-ar fi adoptat prin ordin sau instrucţiune, opoziţia faţă de aceste demersuri ale ANRMAP trebuie să pornească tocmai de la solicitarea respectării legii în procedura interpretativă. Alminteri, putem fi în situaţia de a invoca o interpretare dată de un funcţionar ANRMAP, iar organele de control financiar să considere că am săvârşit o faptă contravenţională.

Punctul de vedere al ANRMAP, exprimat  într-un răspuns la intrebarea care viza tocmai regimul juridic al notificarilor utilizate poate fi vizualizat aici:


3 comentarii:

Lilic68 spunea...

Buna ziua,
Avem si noi un caz care a devenit incalcit dintr-o omisiune legislativa... Am bagat pe SEAP o doc de atribuire la procedura de cerere de oferta pt ca val totala a contractului depaseste 15000 E. ANRMAP a respins documentatia pt ca valoarea fara TVA este sub 15000 E si ne-a spus ca intram pe achizitie directa...Pt noi ar fi mai simplu asa, dar in OUG 34 si 19, la stabilirea pragului de 15000 E nu se face precizarea "fara TVA". Deci ce facem? Daca intram pe achiz directa, ne poate trage cineva la raspundere?

Sassha spunea...

toate pragurile menţionate în OUG 34/2006 sunt fara TVA.

Sassha spunea...

citeste cu foarte mare atenţie OUG 34/2006, exemplul art. 124 care face menţiunea destul de clara - "FĂRĂ TVA"