Mai răruţ băieţi, mai răruţ!

Scria cineva aici un comentariu prin care ne invita sa redactam articole de specialitate... Nimic concret referitor la un nume de revista, editura, etc.

Experienta unor astfel de invitatii pare insa ca produce efuziuni la nivelul intentiei unor achizitori pentru producerea unor materiale de specialitate. De cele mai multe ori ramane doar intentia.

Am avut in aceasta saptamana initiativa de a scrie unei autoritati contractante despre care aflasem intamplator ca a castigat un litigiu privind criteriile de calificare. Contestatarii apelasera  la CNSC, iar ulterilor contestasera Decizia forului administrativ-jurisdictional la Curtea de Apel. Solutia comisiei (de respingere a unor oferte) ramasese in picioare desi onor ANRMAP apucase sa scoata porumbelul, cum ca ofertele ar fi trebuit sa fie admise pentru ca ...
Nu e prima data cand ANRMAP emite pareri fara valoare in justitie. Ab initio ne putem pune problema ce caracter au dpdv juridic recomandarile ANRMAP, insa pentru a reusi publicarea unei documentatii autoritatile contractante se conformeaza directiilor "luminate" emise de acest for.
Considerand ca popularizarea solutiei date de instanta intr-o problema care ar fi putut interesa o paleta mai larga de lucratori in achizitii am purces la transmiterea solicitarii acesteia. Directorul de proiect contactat initial si-a aratat deplina disponibilitate, insa pentru concretizare m-a transferat catre specialistul achizitor, om cu state vechi in organizarea de licitatii. Speranţe mari... însa surpriza, m-am trezit ca deranjez o intentie latenta de publicitate, anume prin scrierea de articole. Am retinut din discutia purtata ca respectivul a semnalat ineditul situatiei transate de judecator in chestiune si si-ar fi dorit sa scrie candva un articol pe aceasta tema, asa ca de ce sa dea informatia pretioasa primului care i-ar fi cerut-o?
Pot sa accept o astfel de justificare, tine de interesul si orgoliul fiecarei persoane. Daca si concretizeza materialul publicistic, cu atat mai bine. Insa nu e prima data cand observ la colegi achizitori o tendinta de asezare pe informatie (comparatia cu closca care isi potejeaza ouale este sugestiva), tocmai din dorinta de a fi cel care stie, care e cel mai destept, care e singurul ce poate da informatia corecta. Nu ma astept ca acestia sa-si creeze un blog pe care sa posteze idei interesante si solutii de speta, fara a astepta recunoasterea de merite si multumiri calduroase.

Mergand pe o astfel de gestiune de resurse consider ca nu facem decat sa reinventam la nesfarsit roata, si reafirmam ca n-avem vocatia de altruisti sau dorinta de performanta la nivel de societate.

Concluzionand, mult succes celor care intentioneaza sa devina autori recunoscuti, astfept cu nerabdare sa va pot cunoaste si sa va recunosc meritele. Am vaga convingere ca trebuie sa ma inarmez cu multa rabdare...

Achiziţiile publice "ard" şi buzunarul propriu

Am primit pe mail un mesaj care vine în confirmarea unor gânduri încă neexprimate public: achiziţiile publice defectuoase conduc la creşterei de preţuri. Sau, pentru a fi mai exacţi,  împiedicarea formării unui mecanism liber de formare a preţurilor.
Cum instituţiile publice cumpără cantităţi mai mari decât cele necesare unui coş zilnic, normal ar fi să identificăm un preţ mai redus pentru achiziţia alimentelor, combustibilului s.a. decât atunci când aprovizionarea se face de persoana privată. Aşteptările nu sunt confirmate tocmai din lipsa unor repere de preţ corect determinate, iar consecinţa constă în menţinerea unor preţuri artificiale (înalte).

Dau un exemplu banal: la un mall am găsit o pereche de pantofi pentru care preţul iniţial era de 1.300 lei. Acesta era tăiat cu o linie, iar generosul vânzător anunţa o reducere fantastică: puteai cumpăra pantofii cu 830 lei. Halal! Cât o pensie frumuşică.

Întrebarea pe care mi-am adresat-o la momentul acestei experienţe a fost automată: cum pot unii să ceară atâţia bani pentru un produs care nu se distinge prin cine ştie ce calităţi sau inovaţie creatoare? Răspunsul automat: pentru că sunt unii care dau aceşti bani.
Însă una e să dai banii din propriul buzunar (nu vreau să intru în dicuţia de cum s-au realizat cei bani din moment ce îşi permite cineva să-i împrăştie fără motiv) şi alta e să dai sume din bugetul public. Iar cei care fac greşeli cad ei însăşi (sau familiile lor) victimă propriei lipse de prevedere.

Redau în cele ce urmează materialul primit.

P.S. Am ales exemplul cu perechea de pantofi pentru a duce mai departe o ideea asemenătoare exprimată (televizat) de jurnalistul CTP care, pe la începutul crizei, a reuşit să cumpere o pereche de adidaşi pentru tenis cu 70 lei, la casă fiind derutat, considerând că are de plătit 700 de lei. Condiţia unor astfel de surprize: mall -uri goale sau rărite de indivizi care aruncă prea uşor banii.

Autoritatile de stat cumpara prin achizitii publice produse de larg consum la preturi semnificativ mai mari decat firmele private, afirma Consiliul Concurentei

Institutiile administratiei publice platesc in medie cu 3,66% mai mult decat clientii privati pentru motorina, cu 5,20% mai mult pentru ulei de gatit, cu 6,6% mai mult pentru hartie de xerox si cu 17,24 % mai mult pentru cartofi, potrivit unui studiu elaborat de Consiliul Concurentei (CC) anul trecut. Studiul a avut drept scop verificarea eficientei achizitiilor publice, din punct de vedere al preturilor obtinute de autoritatile contractante.

Cum s-a procedat
CC a ales patru produse – motorina, ulei pentru gatit, cartofi si hartie xerox - pentru care s-au derulat licitatii de achizitii publice, sub diverse forme, in perioada ianuarie 2010 – februarie 2011. Licitatiile au fost selectate pe baza unui esantion reprezentativ, iar firmelor castigatoare de contracte le-au fost solicitate copii dupa contractele incheiate, actele aditionale si facturile aferente acestora, precum si dupa facturile emise clientilor din mediul privat, in aceeasi perioada si pentru aceleasi produse.

„Pe ansamblul celor 4 produse, raspunsul la intrebarea: <Sunt preturile din contractele de achizitii publice mai mici decat cele facturate altor clienti?> este <Nu>, cu mici exceptii”, este concluzia studiului CC.

Cheltuielile bugetare cu bunuri si servicii s-au majorat cu peste 10% in anii de criza. Nu a fost nici pe departe singurul motiv pentru care preturile de consum au crescut per total cu 16,63% intre 2008 si 2011. Insa in acest fel, statul a mentinut o masa critica de cerere, la preturi relativ inalte, blocand, practic, procesul de ieftinire, firesc intr-o recesiune, in dauna consumatorilor de rand.